Eco-Detectivi pentru o zi!

04/05/2026

🌍 Copiii au devenit pentru o zi Eco-Detectivi, în cadrul activității noastre interactive Misiunea Școala Verde”. Colegii noștri au ajuns astăzi la Școala Gimnazială „Dosa Daniel” din Valea Izvoarelor, structura Chirileu, pentru a transforma această experiență într-o lecție despre grijă față de mediu 🌱♻️

👧🧒 Aproximativ 50 de elevi au participat cu entuziasm la activități despre reciclare, protejarea resurselor, consum responsabil și despre gesturile simple pe care fiecare dintre noi le poate face zi de zi pentru natură.

🌎 Pe 22 aprilie am celebrat Ziua Pământului, iar acest moment ne-a reamintit cât de important este să investim în educație și în formarea unor obiceiuri sănătoase încă din școală. De aceea, am ales ca luna aprilie să fie dedicată activităților prin care vorbim despre un viitor mai curat și mai responsabil.

💚 Schimbarea începe cu pași mici, iar copiii ne arată de fiecare dată că un viitor mai verde se construiește prin grijă, implicare și respect față de natură. 🌿✨

💚 Misiunea Eco-Detectivilor continuă, pentru că protejarea mediului este responsabilitatea noastră comună – iar fiecare pas mic contează! 🌿✨