Achiziţia de utilaje pentru fabricarea sacilor menajeri pentru colectarea selectivă a deşeurilor (Cod SMIS: 320618)

Beneficiar: AXI PLAST SRL | Târgu Mureș

25/02/2026

Beneficiar: AXI PLAST SRL | Târgu Mureș

Date cheie

Data de începere a proiectului01.02.2024
Data de finalizare a proiectului30.09.2025
Rata de cofinanțare UE85%
Valoarea totală a proiectului2.753.397,72 lei
Regiune de implementareRegiunea Centru

Profil beneficiar

AXI PLAST SRL, jucător activ în industria prelucrării maselor plastice din judeţul Mureş, derulează un proiect strategic de extindere a capacității de producție prin programul Tranziția Justă. Inițiativa vizează dezvoltarea sustenabilă și alinierea la standardele europene de mediu.

Prin această investiție, unitatea de confecții din polietilenă (saci menajeri) este modernizată cu tehnologii de ultimă generație. Acestea permit fabricarea produselor 100% din materii prime reciclate, transformând granulele de polietilenă recuperată în soluții de ambalare sustenabile.

Pentru firma noastră, Programul Tranziţie Justă a reprezentat o creştere de 100% a întregii activităţi, în decurs de un an de zile”, ne-a declarat Florin Bănică, administratorul AXI PLAST.

Cu o activitate principală axată pe fabricarea plăcilor, foliilor și profilelor din plastic (CAEN 2221), AXI PLAST își consolidează poziția prin eficiență și inovație. Proiectul sprijină economia circulară, asigurând totodată diversificarea portofoliului și creșterea performanței tehnologice a companiei.

Obiectivele proiectului

Obiectivul general constă în creșterea competitivității AXI PLAST SRL, prin:

  • dezvoltarea capacităților tehnologice;
  • modernizarea proceselor de producție;
  • crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea competențelor angajaților.

Scopul principal este dezvoltarea sustenabilă a întreprinderii, prin investiții care reduc impactul asupra mediului și valorifică deșeurile plastice.

Impactul proiectului

Implementarea investiției va conduce la:

  • creșterea productivității și competitivității pe piață;
  • adaptarea la politicile europene de mediu;
  • contribuție directă la economia circulară
  • crearea a trei noi locuri de muncă;
  • dezvoltarea industriei locale și a economiei regionale.

De asemenea, finanţarea obţinută din Progamul Tranziţie Justă permite companiei să răspundă cererii tot mai mari pentru produse din materiale reciclate, să își consolideze poziția pe piața regională și națională și să creeze oportunități noi de colaborare.

Din punct de vedere al mediului, utilizarea materiilor prime reciclate reduce deșeurile plastice, scade consumul de resurse neregenerabile și contribuie la diminuarea amprentei de carbon. Totodată, datorită faptului că proiectul a inclus o componentă de panouri fotovoltaice, costurile cu energia vor scădea, iar eficiența energetică a companiei va creşte; un pas important către sustenabilitate și independență energetică pentru firma mureşană.

Cu ajutorul acestui proiect, am schimbat componente din linia de producţie, echipamente vechi, consumatoare mari de energie şi cu o productivitate scăzută şi le-am înlocuit cu echipamente mult mai eficiente”, spune Cosmin Bănică, director AXI PLAST.

Proiectul, derulat de căte AXI PLAST SRL cu sprijinul co-finanţării obţinute din Fondul pentru Tranziţie Justă, reprezintă un exemplu concret de tranziție către o economie verde, cu beneficii economice, sociale și de mediu durabile, care se vor menține și după finalizarea finanțării.

Galerie fotografii

Video